Biblia Cornilescu - Română

Audio Holy Bible in Romanian

Veröffentlicht von: Oleg Shukalovich

Beschreibung

Biblia Română (Romanian Holy Bible)
Cornilescu (1921)
Dumitru Cornilescu (n. 4 aprilie 1891, comuna Slașoma, județul Mehedinți - d. 1975, Elveția) a fost ierodiacon și autor al unei traduceri în limba română a Bibliei, publicată în 1921, traducere care este în prezent cea mai răspândită traducere în rândul confesiunilor protestante (inclusiv cele neoprotestante).
Biblia (din lb. greacă βιβλίον, pl. βιβλία -cărți) se referă la scripturile sacre din iudaism și creștinism. Aceste scripturi sunt compilații ale unor documente separate (numite „cărți”) scrise într-un interval de timp de circa 1000 de ani. Numai Vechiul Testament are circa 100-150 scriitori diferiți, provenind din intelectualitatea aflată în serviciul conducătorilor politici. Cărțile sale au fost publicate separat și adunate în secolele I-II e.n. pentru a forma prima Biblie ebraică, Tanach, iar mai târziu, cu adăugiri, Biblia creștină, numită de creștini și Sfânta Scriptură.
Prima parte a Bibliei creștine este numită Vechiul Testament (din grecescul "palaia diathékè"). Vechiul Testament reprezintă în mare traducerea grecească (sau din aceasta în alte limbi) a textului sacru ebraic așa cum era el prin secol II î.e.n. O împărțire cu origine evreiască pe criterii funcționale a Vechiului Testament îl împarte pe acesta în Legea ("Legea lui Moise", "Pentateucul", adică primele "cinci cărți" ale Bibliei), Profeții și Scrierile Sfinte. A doua parte a Bibliei creștine este numită Noul Testament.
Prima traducere integrală a Bibliei în limba română a fost tipărită în 1688. Biblia a cunoscut mai multe traduceri în limba română. Denominațiile neoprotestante folosesc traducerea Bibliei în limba română de Dumitru Cornilescu, cu sau fără explicații. De remarcat că traducerea Cornilescu a fost inițial acceptată de Biserica Ortodoxă, prima traducere a lui Dumitru Cornilescu a apărut cu binecuvântarea patriarhului României, fiind ulterior respinsă de Biserica Ortodoxă (după ce preotul Dumitru Cornilescu a început să dea învățături specifice cultelor evanghelice cum ar fi îndreptățirea prin credință), dar folosită de Oastea Domnului și de confesiunile neoprotestante. Criticii din vremea publicării ei au considerat-o „net superioară oricărei alte traduceri, fiind prezentată într-o limbă suplă și curgătoare, care lipsește oricărei alte traduceri; fiind expusă într-o limbă care vorbește înseși inimilor oamenilor”. Biserica Ortodoxă Română a generat, la rândul ei, mai multe traduceri de-a lungul timpului, fie integrale fie parțiale, a Sfintei Scripturi, e.g., Biblia „Carol al II-lea”, Palia de la Orăștie, „Biblia pe versuri tocmită”.
Ausblenden Mehr anzeigen...

Screenshots

Biblia Cornilescu Häufige Fragen

  • Ist Biblia Cornilescu kostenlos?

    Ja, Biblia Cornilescu ist komplett kostenlos und enthält keine In-App-Käufe oder Abonnements.

  • Ist Biblia Cornilescu seriös?

    ✅ Die Biblia Cornilescu-App scheint von hoher Qualität und legitim zu sein. Die Nutzer sind sehr zufrieden.

    Danke für die Stimme

  • Wie viel kostet Biblia Cornilescu?

    Biblia Cornilescu ist kostenlos.

  • Wie hoch ist der Umsatz von Biblia Cornilescu?

    Um geschätzte Einnahmen der Biblia Cornilescu-App und weitere AppStore-Einblicke zu erhalten, können Sie sich bei der AppTail Mobile Analytics Platform anmelden.

Benutzerbewertung

4.92 von 5

121 Bewertungen in Ukraine

5 star
116
4 star
2
3 star
1
2 star
2
1 star
0
Bewertungsverlauf

Biblia Cornilescu Bewertungen

Молодцы

Motres on

Ukraine

Молодцы самая лучшая книга библия

Usor de citit si organizat.

Anelliseyu on

Rumänien

Super!

The one and most important Book

dgavojde on

Rumänien

Most valuble learning for life

Nu cred ca este normal ca in aplicatia acesta sa primesti reclama la pacanele !

i can t play thia game on

Rumänien

!!! Fara reclame la jocuri de noroc !!!

Va multumesc mult !! Ma ajuta mult faptul ca pot citit de pe telefon Biblia !

bala john on

Rumänien

Ma ajuta mult faptul ca pot citit de pe telefon Biblia !

10/10

Ruben2.9 on

Rumänien

Cuvântul Domnului în format digital.

Good app

ucantS on

Rumänien

Really good app for reading the Bible on your phone!

Texte greșit traduse.

BelleSasaki on

Rumänien

Studiez Biblia , soțul meu o studieaza si pe cea in engleza veche. Unele traduceri sunt greșite, de exemplu Numeri 14:9 Numai nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului și nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci îi !vom mânca! . Ei nu mai au niciun sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeți de ei!” Ii vom cucerii, nu mânca! Unele texte sunt confuze iar când caut Biblia in engleza, face sens. Pentru cei care sunt la început de drum, este dificil daca traducerea nu este corect făcută pentru ca schimbă sensul cuvintelor. Fiți binecuvântați.

Foarte utilă!

melucugir on

Rumänien

Mulțumesc pentru această bijuterie spirituală!

The Supreme letter!

Mihai Buliga on

Rumänien

The letter of God!!❤️

Store-Rankings

Ranking-Verlauf
Kategorien-Rankings
Diagramm
Kategorie
Rang
Top Kostenlos
9
Top Kostenlos
44
Top Kostenlos
92
Top Kostenlos
122
Top Kostenlos
149

Schlüsselwörter

Biblia Cornilescu Konkurrenten

Name
Superbook Kids Bible
Videos, games, audio & more
Holy Bible for Daily Reading
Old & New Testament Scripture
Holy Bible - Daily Reading
Audio, Devotions, Plans, Verse
Fictio - Good Novels, Stories
Dive into addictive novels
MyBible
Bible studying
eBiblia.ro
Complete Bible App Romanian
Cornilescu Romanian Bible
The Secret of Numbers
Carti Ortodoxe
i736 Imnuri Creştine
Adventista Énekeskönyv

Biblia Cornilescu Installationen

Letzte 30 Tage

Biblia Cornilescu Umsatz

Letzte 30 Tage

Biblia Cornilescu Einnahmen und Downloads

Gewinnen Sie wertvolle Einblicke in die Leistung von Biblia Cornilescu mit unserer Analytik.
Melden Sie sich jetzt an, um Zugriff auf Downloads, Einnahmen und mehr zu erhalten.